Lectori

Victoria Broackes este curator principal al Departamentului de Teatru și Spectacol. al V&A. Vicky are în portofoliu expoziții de marcă ale V&A precum:
”The Pink Floyd: The Mortal Remains 2017”, ”You Say You Want a Revolution? Records and Rebels, 1966-70” (co-curator) și ”David Bowie is” (2013), cea mai vândută expoziție din istoria muzeului.

Geoffrey Marsh este directorul Departamentului de Teatru și Spectacol al V&A. Expozițiile care fac parte din portofoliul lui:
„You Say You Want A Revolution? Records and Rebels 1966-70 (2016 la V&A, aflată încă în turneu)”, ”David Bowie Is” (2013), ”Story of the Supremes from the Mary Wilson Collection (2008)” și ”Diaghilev and the Golden Age of the Ballets Russes (2010)”.

Olinka Vištica, co-fondator al Museums of Broken Relationships, împreună cu Dražen Grubišić, este un producător de artă binecunoscut în Croația și în Europa. Începând din 2006, Olinka a organizat și a curatoriat, individual sau în echipă, aproximativ 50 de expoziții ale acestui „pop-up museum” în întreaga lume, inclusiv expunerea permanentă a muzeului din Zagreb.

Taja Vovk van Gaal a ocupat în perioada 2011-2017 o funcție de șef de proiect academic, responsabil pentru conținutul și managementul House of European History, noul muzeu de istorie din Bruxelles al Parlamentului European, care a rămas cea mai mare provocare din cariera sa. După deschiderea cu succes a muzeului în mai 2017, Taja a preluat poziția de director de creație al acestui muzeu incitant.

Peter Gorgels este directorul de produse digitale la Rijksmuseum. Peter este responsabil pentru proiectul de mare succes Rijksstudio, un exemplu de bună practică european în colaborarea cu comunitățile creative. Bineînțeles, despre lecții învățate din acest proiect se va vorbi și la acest eveniment muzeal.

Tonina Cerdà este șef de programe publice și educație în Muzeul de Artă Contemporană din Barcelona. Tonina este licențiată în istoria artei la Universitatea din Barcelona și deține un master în științe umaniste la Universitatea Pompeu Fabra. Din momentul în care i s-au solicitat serviciile, a trebuit să lucreze cu tipuri de public care nu aveau niciun contact cu arta contemporană, nici o referință, motiv pentru care a devenit o specialistă în acest sens.

Jasminko Halilović este fondatorul și directorul War Childhood Museum – singurul muzeu din lume concentrat exclusiv pe experiența copilăriei afectate de război și care a primit premiul EMYA 2018. De asemenea, este fondatorul și președintele Asociației URBAN – unul dintre ONG-urile culturale de frunte din regiunea Balcanilor. În 2018, Halilovic a devenit primul bosniac selecționat pentru prestigioasa listă „30 under 30” a celor de la Forbes.

Michelle Cotton este șef de programe și conținut artistic la Mudam Luxembourg. Anterior a fost director la Bonner Kunstverein, Bonn, Germania (2015-2019), curator principal la Firstsite in Colchester (2010-2015) și curator la Cubitt Gallery, Londra (2009-2010). De asemenea, a fost comisar de expoziții solo majore ale unor artiști precum: Banu Cennetoğlu, Marvin Gaye Chetwynd, Steven Claydon, Jeremy Deller, Simon Denny, Aleksandra Domanović, Anthea Hamilton, Sophie von Hellermann, Oliver Osborne, Nick Relph, Amanda Ross-Ho, Josh Smith etc. Photo: delano.lu

Constantin Goagea, de cate ori este întrebat cu ce se ocupă, inspiră adânc și începe cu un „…păi să vezi!”. A terminat Facultatea de Arhitectură din București si probabil de aici i se trage gustul și știința de a construi coerent, însă nu case, ci mai degrabă spații unde experiențele capătă intensitate și sens. Constantin s-ar defini cel mai mult ca fiind curator și designer. Acum studiază atent cum se poate cultiva curiozitatea și ce mai înseamnă un spațiu de muzeu în ziua de azi când orice muzeu ar încăpea poate într-un telefon mobil.

Sophie Walter este de peste 5 ani șef al departamentului de dezvoltare publică și loialitate de la Muzeul Louvre. Responsabil fiind de comunicațiile electronice și de cucerirea de noi audiențe pentru muzeul unde activează, Sophie vizează în special publicul tânăr, familiile, publicul local și bunurile din regiunea Paris, dar și relația cu ”Societatea Prietenilor Muzeului Louvre” pentru animația programului de loialitate.

Oana, Despina, Andreea, Simona și Mirela sunt un grup de muzeografi care au participat la o experiență extraordinară în SUA, la 2018 Museum Bootcamp, coordonat de cel mai mare ”key-influencer” din lumea muzeelor, Nina Simon. Oana Enășel lucrează în departamentul de marketing al Muzeului Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” și doctorand cu o lucrare care tratează inovația în muzee. Despina Hașegan este muzeograf, specialist în educație, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu o experiență de peste 10 ani în domeniul educației muzeale și al proiectelor culturale. Andreea Drăghicescu este responsabil comunicare și relații publice în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române, iar în prezent coordonează programul cultural Kunsthalle Bega (Fundația Calina, Timișoara). Ada-Simona Biriș este educator muzeal, șef departament relații publice la Muzeul de Artă Vizuală Galați, cu o experiență de 20 de ani în activitatea muzeală și de organizare de evenimente în cadrul muzeului. Mirela Iancu este, deopotrivă, director al departamentului de marketing al Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu și responsabil cu proiecte culturale în cadrul aceleași instituții.

Moderator

Istoric de artă prin pregătire, Codruța Cruceanu și-a dedicat viața profesională muzeelor și educației. Demersul său reflectiv îndelungat de a practica și pasiunea ei pentru învățare prin experiența imersivă au fost în centrul multor proiecte care au ca scop apropierea oamenilor de muzee. O ascultătoare și observatoare atentă, ea este un facilitator al conversațiilor colective prin vocație.